Barajul și Lacul Siriu

Parcul Crângul este o rămășiță a vechiului codru al Vlăsiei. Pădure seculară, în trecut cu mult mai întinsă, Crângul este situat în partea de sud-vest a municipiului. Nevoia de extindere a așezării determină, în secolul al XVII-lea, defrișarea arborilor. Crângul este atestat documentar în timpul domniei lui Radu de la Afumați (1522-1529). Numele de crâng apare și în documentul din 14 februarie 1569, un hrisov al domnitorului Alexandru II Mircea prin care se reconfirmă dreptul Episcopiei de a-și apăra braniștea ce se numește Crângul Târgului. Din 1828, Crângul a fost folosit de orășeni ca loc de promenadă, pădurea fiind în continuare proprietatea Episcopiei, până în 1850, când domnitorul Barbu Știrbei l-a trecut, prin ofis domnesc, în proprietatea orașului Buzău, ca grădină publică. Între anii 1886-1897 s-au pietruit pereții eleșteului, s-a construit un restaurant cu o arhitectură inspirată din zona Chiojdului, construirea pavilionului pentru muzică, amenajarea singurei insule ce exista atunci și construirea podului de legătură cu ea. În 1897 s-a construit primul castel de apă din Buzău, un rezervor montat pe un turn din cărămidă, după planurile lui Emil Boianovici, arhitect-șef al orașului și sub conducerea inginerului Grigore Poienaru. În anul 1896 se instalează trei grupuri statuare: “Leu și căprioară” , „Leu și mistreț”,  „Călăreț atacat de leu”, opere ale sculptorului Clovis Edmond Masson. Începând cu anul 1909, se execută lucrări de înfrumusețare a Crângului. Ca specii, predomina stejarul pedunculat, ulmi, jugastru, tei, arțar, gherghinar. În Crâng se află bisericuța „Sfânta Filofteia”, inaugurată la 1 iulie 1922 pe locul unei cruci de piatră ridicată de orășeni în anul 1867. În 1976 a fost amplasat Obeliscul „Buzău-1600”, lucrare realizată de sculptorul Gheorghe Coman. Acesta fost dezvelit în cadrul unei ceremonii, cu prilejul aniversării a 1600 de ani de la prima atestare documentară cunoscută a zonei Buzăului. Crângul este și depozitar de valori arheologice, aici fiind identificate vestigii materiale din neolitic și epoca bronzului: complexe de locuire aparținând culturii Gumelnița, un mormânt din epoca bronzului cultura Monteoru, cât și un complex datat secolele VI-VII d.Hr., cultura Ipotești- Cândești.

Pădurea Lacurile din Bisoca este  o impresionantă rezervație mixtă forestieră, botanică și geologică, ce se întinde pe o suprafață de 10 ha și este situată la o altitudine de aproximativ 900 m. Se află la Bisoca, una dintre comunele buzoiene înzestrate cu peisaje care îți taie respirația, și este importantă deoarece protejează arboretul de pin silvestru.  Aici pot fi admirate exemplare de pin negru, dar și lacuri, precum Lacul Limpede sau Lacul Negru, acesta din urmă fiind singurul care a supraviețuit colmatării. Lacul Negru (numit astfel datorită culorii apei date de eutrofizarea anormală), aflat la 200 m de Lacul Limpede, se mai numește si ”Lacul făra fund” și este acoperit de vegetație în proporție de peste 70%. În aceeași zonă au mai existat lacurile Rotund și Sec, care au secat. Pădurea adăpostește un amfiteatru natural în care se află o scenă construită din piatră și lemn, unde se desfășoară diverse spectacole locale.

Sus pe coama unui deal de lângă satul Terca, din comuna Lopîtari, ard flăcări eterne, vizibile noaptea chiar și de la distanță. Acest fenomen natural uimitor este rezultatul emanațiilor de gaze naturale, care urcă spre suprafață, prin fisurile scoarței, de la o adâncime de aproape 3 km, și se aprind cu ajutorul cristalelor de cuarț.  Focul care a luat naștere în acest mod nu se stinge deoarece este alimentat de gazele prezente în adâncuri. Acest spectacol al naturii este mult mai impresionant dacă este admirat pe timpul nopții pentru că atunci se poate observa culoarea albăstruie a flăcărilor. Prezente în amintirea bătrânilor, dar și în poveștile din vremurile ivaziilor tătărești, cu dimensiuni mai mari sau mai mici, spectacolul flăcărilor nu se oprește niciodată, ele putând fi vizitate oricând. Recent, în Lopătari, a fost descoperit un al doilea Foc Viu, în apropiere de drumul judeţean DJ203K. Traseele catre cele doua situri cu focurii vii sunt marcate și au o dificultate ușoară spre medie. Aceste flăcări eterne ard de sute de ani, însă nu sunt singurele. Alte focuri vii se aprind din loc în loc, ascunse privirii de păduri și văi adânci. ┄ Știați că… … O legendă locală relatează cum a luat naștere Focul Viu? Conform acesteia, un balaur cu mai multe capete și care arunca pe nări flăcări arzătoare, făcea prapăd în satul Terca. Singurul care a îndrăznit să-l înfrunte a fost Munteanul cel viteaz. După o luptă care a durat două nopti și două zile, acesta a reușit să reteze capetele balaurului care au căzut care-ncotro. De aceea ies flăcări din loc în loc prin crăpăturile pământului pârjolit. … Localitatea Lopătari a fost atestată documentar în anul 1532, printr-un hrisov semnat de Mihnea Voievod?

La Mânzălești, domnește sarea, care, vizibilă până la suprafață, creează peisaje unice. Se spune că este zona cu cel mai complex refief de carst din România, aici fiind zeci de peșteri decorate cu stalactite și cristale și văi adânci săpate în roca albă. Acest tărâm învăluit în sare și mister cuprinde Muntele de Sare și Platoul Meledic. Platoul Meledic este o rezervație naturală, speologică și zoologică care se întinde pe o suprafață de 67,5 hectare. Aici se întâlnește unul dintre cele mai mari zăcăminte salifere din țară. În celebra sa operă „România pitorească”, fascinat de frumusețea Platoului Meledic, Alexandru Vlahuță îi dedică un întreg capitol și îl descrie astfel: „Suntem la Meledic, una din cele mai largi deschizături din Carpații Buzăului. Măgura pe care stăm – un vârf înalt de unde privim toata valea Meledicului și munții depărtați cari-o înconjoară – se cheamă Gruiul Haiducilor. (…) flori ne-mpresoară, stelele tremură-n lac, lin clincătă pe vale apele Slănicului.” Platoul salin Meledic este cel mai cunoscut și accesibil dintre domurile de sare. Pe platou se găsesc două lacuri, o rezervație naturală, un canion și o colecție in aer liber de sculpturi în lemn. Prin dizolvarea sării rezultă forme de relief spectaculoase, cu dimensiuni și fizionomii variate. Un exemplu reprezentativ este ansamblul de peșteri săpate în sare de apele subterane. Aici se află și peștera 6S, descoperită în anul 1980, fiind a doua peșteră în sare ca lungime din lume (3190 m). Din motive de siguranță accesul în peșteră este interzis. Misterul locului este dat de lacul din mijlocul platoului care are apa dulce, desi este amplasat intr-un masiv de sare. ┄ Știați că... …În anul 2015 a fost creat centrul de vizitare „Timpul Omului” de la Mânzălești care întruchipează viața și legătura dintre pământ și om, povestită din perspectiva trecătoare a timpului? Astfel, puteți să admirați o colecție etnografică bogată, folosită pentru a exprima simboluri universale precum viața și statornicia locurilor. …Localitatea Mânzălești a fost atestată documentar în anul 1522, într-un hrisov din vremea lui Radu de la Afumați?

În pitoreasca comună Siriu, la numai 5 km de Barajul Siriu, în masivul Podu Calului, descoperim Cascada Cașoca (Pruncea). Pe aceste meleaguri pare ca s-au adunat cele mai frumoase și de neuitat peisaje. Cascada Cașoca, ce este cunoscută și sub numele de Pruncea, are o înalțime de aproximativ 8 metri și se face remarcată prin splendoarea apei care lovește stâncile și se sfărâmă în mii de stropi, prin ochiului de apă de la baza acesteia și prin zgomotul care parcă te transpune într-o altă dimensiune. Conform legendelor, deschizătura din peretele stâng al cascadei era folosită acum 200 de ani drept ascunzătoare de către haiducul Negoiță Gheorghilaș, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu. Aici ascundea prada luată de la boierii ce aveau în stăpânire aceste ținuturi. Șoseaua recent asfaltată oferă un acces facil până la cascadă, iar faptul că se strecoară prin pădure aduce un farmec aparte întregului traseu. În orice anotimp, cascada atrage nu numai turiști, ci și fotografi care vor să imortalizeze grandoarea acestui loc.

În comuna Colți, dealurile pitorești ascund o adevărată comoară: depozite de chihlimbar, o „piatră magică” ale cărei nuanțe sunt de culoarea focului. Chihlimbarul este o răşină fosilă adică o substanţă secretată de unele specii de pin în urmă cu milioane de ani, care s-a pietrificat în timp și s-a transformat în chihlimbar.  În acele vremuri, menţionează specialiştii, de pe trunchiurile masive de pin se scurgea o mare cantitate de răşină care îngloba tot ce întâlnea: insecte, fulgi de păsări, bucăţi de lemn, chiar şi mici reptile, precum şopârlele. Astfel, structura chihlimbarului cuprinde fosile de plante sau insecte cu o vechime de milioane de ani. Chihlimbarul de Colți este cel mai valoros din lume datorită calității și coloritului, având peste 160 de culori și nuanțe. De asemenea, este cunoscut și sub numele de rumanit sau succin de Buzău. Potrivit credințelor populare, chihlimbarul are proprietăți magice și tămăduitoare, îndeplinește rolul de amuletă protectoare, dar în același timp, este și un material foarte apreciat folosit la confecționarea bijuteriilor. Rezervația geologică de la Colți se întinde pe o suprafață de 2,52 hectare și este singurul loc din România unde exploatarea organizată a chihlimbarului a fost efectuată (primele extracții sistematice ale chihlimbarului au început în anul 1920). Cele mai frumoase exemplare de chihlimbar sunt cuprinse în colecția Muzeului Chihlimbarului Colți, secție externă a Muzeului Județean Buzău. ┄ Știai că, la noi în Buzău, este expusă cea mai mare pepită de Chihlimbar din lume? Pepita are între 40 și 70 de milioane de ani, cântărește aproape 3,5 kilograme și este demnă de Cartea Recordurilor. Are o poveste incredibilă: a fost folosită de o bătrânică ani de zile ca opritor de ușă și, deși valorează aproape 1 milion de euro, hoții care i-au spart casa au ignorat-o. Bucata de chihlimbar de Colți sau Rumanit a fost clasificată ca obiect de tezaur și este expusă la Muzeul Județean Buzău.

În județul Buzău sunt 3 areale cu trovanți: Trovanții de la Ulmet (cei mai mari și cunoscuți), „Ciupercile” de la Odăile și Trovanții de la Chiojdu. Acum aproximativ 14 milioane de ani, materia care astăzi formează trovanții era nisipul fin al unor plaje și bancuri de nisip preistorice. Mult mai recent, probabil în ultimele sute de mii de ani, o parte dintre aceste nisipuri s-au întărit pe căi naturale. Totul, sub efectul apelor minerale care s-au infiltrat în nisip și au depus un ciment mineral. Astăzi, vântul și ploaia curăță nisipul moale, scoțând la iveală sfere, cilindri, spirale și alte forme cimentate. Sunt ”pietrele vii”, pe care îi numim trovanți. Farmecul siturilor cu trovanți este completat de panorama pitoreasă asupra întregii zone și peisajele naturale fascinante. Au apărut tot felul de legende pe seama trovanților, poveștile tradiționale spunând că sunt gazdele unor spirite buclucașe sau „trecători spre lumea de dincolo”.

Natura a înzestrat dealurile buzoiene cu un fenomen aparte, cunoscut sub numele de Vulcanii Noroioși.  Aceștia sunt grupați în Pâcle și Fierbători: pâclele sunt vulcani noroioși care formează conuri, iar fierbătorile formează lacuri de noroi care bolborosesc neîncetat. În Ținutul Buzăului sunt 4 areale cu Vulcani Noroioși: Pâclele Mari, Pâclele Mici, Fierbătorile de la Beciu și Fierbătorile de la Berca. Cum ia naștere acest fenomen? Emanațiile de gaze din adâncul pământului împing apele subterane la suprafață iar acestea înmagazinează argilă din rocile pe care le întâlnesc în cale. Astfel se creează noroi care generează erupții permanente și care, în final, formează conuri și cratere de mici dimensiuni. ┄ Informații utile • Rezervația Vulcanii Noroioși este deschisă zilnic pentru vizitare și are următorul program: 08:00-20:00 în sezonul estival, respectiv 08:00-16:00 în sezonul hibernal. • Vă rugăm să luați în considerare faptul că rezervația naturală Vulcanii Noroioși este închisă și nu se poate vizita în zilele ploioase. • Accesul animalelor de companie în rezervație este interzis. • Intrarea în rezervație este prevăzută cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități ┄ ȘTIAȚI CĂ... … Vulcanii noroioși au fost declarați monument al naturii în anul 1924? … Peisajul Vulcanilor Noroioși este într-o continuă schimbare datorită cantității de noroi care ajunge la suprafață și a locului unde se petrec erupțiile? … Vulcanii Noroioși de la Berca sunt pe locul II în Europa ca dimensiuni, după cei din Peninsula Apseron-Baku din Rusia? … Gărdurarița (Nitraria Shoberi) este o plantă rară, monument al naturii, care se întâlnește doar în zona Vulcanilor Noroioși, Siberia și Australia? Astfel, localitatea Berca este punctul cel mai vestic al arealului său mondial.

Lacul Vulturilor, situat pe teritoriul comunei Chiojdu, este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din Munții Siriului. Peisajele sălbatice care îl înconjoară sunt de o frumusețe uimitoare, iar imaginea lacului adaugă un farmec aparte acestui tablou pitoresc. Lacul Vulturilor sau ”Lacul fără fund” este un lac de origine glaciară și se află la o altitudine de peste 1.400 metri în Munţii Siriului, la est de Culmea Mălâia. Are o suprafaţă de 10.000 mp, adâncimea maximă de 3 m şi este alimentat de ploi şi de izvoarele de la baza culmii de grohotiş. Lacul Vulturilor este printre puținele locuri din Romania în care, cu puțin noroc, puteți vedea capre negre. Despre Lacul Vulturilor scriitorul Alexandru Vlahuţă spunea că aici “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. O altă poveste despre acesta, de la care i se trage şi denumirea de Lacul fără fund, este aceea că un cioban de aici, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi şi şi-a aruncat bâta în acest lac. După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechea îndeletnicire, căutându-şi turma de oi.