Centrul Muzeal I. C. Brătianu

Conacul de la Cândești este situat la o distanță de 13 km de municipiul Buzău, pe drumul DN10 ( Buzău-Brașov) , în satul Cândești, comuna Vernești.  El este considerat cel mai vechi conac din județ, fiind listat ca Ansamblu în lista Patrimoniului BZ-II-a-B-02381. Un popas în acest loc vă oferă posibilitatea de a călca pe urmele „pictorului național al României”, Nicolae Grigorescu, cel care a pictat peste 150 de tablouri în acest conac, unde venea deseori însoțit de bunii săi prieteni, celebrii I.L Caragiale, Alexandru Vlahuţă și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Zidurile Conacului de la Cândești poartă povestea unui loc încărcat de evenimente istorice, memoriale și culturale ale diferitelor epoci pe care le-a traversat: de la tumultoșii ani ai secolelor XVI-XVII, când primii proprietari ai conacului, boierii Cândești care erau înrudiți cu familia domnitoare a țării, continuând cu găzduirea unor personalități boeme și marcante ale culturii, istoriei și științei românești din perioada interbelică și până la funcționarea sa ca Centru de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă, din perioada comunistă. Conacul a fost construit în secolul al XVII-lea de către comisul Radu Mihalcea Cândescu (ctitorul bisericilor de la Pătârlagele, Cândeşti şi Bradu), care făcea parte din familia de boieri Bădeni, numiți apoi, după numele moșiilor deținute în zonă, Pătârlăgeni și Cândescu, o familie înrudită cu cea a Basarabilor, întemeietori de țară.  Boierii Cândescu au avut, începând cu veacul al XVI-lea, funcții importante în conducerea statului medieval Țara Ro­mânească. Ei au dat țării, între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, ocupanți ai dregătoriilor de vistier, vornic, agă, comis, mare comis, vel stolnic, mare stolnic, mare spătar, postelnic, paharnic. In 1692, Constantin Filipescu prin căsătoria cu Rada Cândescu, fiica marelui vornic Radu Cândescu, intra în posesia conacului, iar urmașii acestora au deținut conacul până în 1834. După acest moment, linia bărbătească Cândescu-Filipescu se stinge și incepe o nouă etapă memorialistică și istorică  a Conacului Cândești, acesta fiind vândut succesiv mai multor moșieri, precum Gheorghe și Alexandru Știrbei sau Manea Stoea. Acesta din urmă a lăsat proprietatea ca dotă fiicei sale, Maria, în 1880, la căsătoria cu Gogu Iliescu, cei care au devenit ultimii stăpânittori ai conacului până la instaurarea comunismului.   Gogu Iliescu, fost ofițer de Cavalerie, implicat în viața politică, dedicat tehnologiilor avansate în mediul rural era și un mare admirator al artelor, el însuși fiind un pictor amator. În 1900 a construit sub conac o pivniță cu 13 budane placate cu sticlă, care au supraviețuit până astăzi și pot depozita aproximativ 132.000 litri de vin, alimentându-se din curte, printr-un orificiu de alimentare. Au fost realizate de firma BORSARI și Co. Budapest-Paris și erau o noutate pentru acele timpuri. Tot Gogu Iliescu a montat pe moșie două tunuri antigrindină care funcționau pe bază de carbit Interesul boierului pentru viața culturală s-a evidențiat în anul 1900, cu ocazia expoziţiei personale a lui Nicolae Grigorescu de la Ateneul Român. Moşierul de la Cândeşti a achiziţionat un număr impresionant de opere semnate de marele pictor. Așa s-a legat o strânsă prietenie între cei doi. În verile următoare, în special în 1902 şi 1903, Grigorescu avea să viziteze moşia şi conacul de la Cândeşti, frecvent însoţit de I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Printre alte personalități care au poposit la conac s-au numărat Șt. O. Iosif, Alexandru Marghiloman și Henri Coandă, cel despre care se spune că era atras sentimental de Elisa, frumoasa fiică a lui Gogu Iliescu. Din păcate, povestea Conacului de la Cândești, ca și cea a familiei lui Gogu Iliescu, avea să intre într-o perioadă tristă odată cu instaurarea regimului comunist. Conacul Cândești a fost naționalizat, devenind în 1949, sediu GAS (Gospodăria Agricolă de Stat), IAS ( Intreprinderea Agricolă de Stat ) și începând cu anii 70, sediul SCDP (Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cândești). Fiul lui Gogu Iliescu, Eugen Iliescu a fost expropriat și încarcerat la Gherla, în 1953, unde a și murit. Soția sa, Madelein, nora marelui moșier, a reușit să fugă în Franţa. Gogu Iliescu, bătrân și bolnav, a continuat sa locuiască la conac până în primăvara anului 1950, când, abuziv, fără o decizie judecătorească, a fost forțat să părăsească incinta conacului. În 2004,  fosta proprietate a Cândeștilor, a fost retrocedată descendenților familiei lui Gogu Iliescu. În anul 2005, Ovidiu și Dana Andrei (membru fondator al Fundației Comunitare Buzău) au intrat în posesia conacului, prin vânzarea acestuia  de către strănepoții lui Gogu lliescu și au inițiat un amplu proces de reabilitare, restaurare și resemnificare, organizând mai multe evenimente caritabile (culturale și sociale). Foișorul conacului a fost adus de actualii proprietari de la Mănăstirea Bârsana și a fost construit la bază cu piatră de râu de la Câmpina, iar poarta aparține meșterului maramureșean, Teodor Bârsan din Bârsana. Momentan, datorită procesului de evaluare a restaurării, Conacul Cândești nu este deschis publicului, dar poate fi vizitat în grupuri organizate pe bază de programare.

Complexul arheologic din comuna Pietroasele este compus din mai multe obiective: castrul, edificiul cu hypocaust/balneum şi cele patru necropole datate în secolele IV-V d. Hr. Primele cercetări sistematice în localitate sunt legate de fortificația amplasată în centrul comunei. Astfel, Al. Odobescu întreprindea aici primele săpături în anul 1866, rezultatele acestora fiind publicate succint în monumentala lucrare Le trésor de Pétrossa. Cercetările din cadrul castrului au fost reluate între anii 1973-1981 de către un colectiv compus din specialiști ai Institutului de Arheologie din București și ai Muzeului Județean Buzău, apoi în anii 1999-2000 și 2008-2009, continuând până în prezent. La circa 400 m est de castru se află un alt obiectiv important care atestă prezența romană în zonă: Edificiul cu hypocaust/balneum. Identificat în anul 1975, acesta este o construcție compusă din 6 încăperi cu funcționalități diferite, 4 bazine și 2 praefurnium-uri, în cadrul unei incinte patrulatere (28 x 31 m). În cadrul său a fost descoperit un bogat material tegular ștampilat aparținând unităților legiunii a XI-a Claudia, datat în sec. II-III d. Hr. Cercetările arheologice au relevat și prezența unor necropole datate în sec. IV-V d. Hr. Necropola 1, situată în zona de sud a castrului, este suprapusă de gospodăriile localnicilor și are, până în prezent, 8 morminte de inhumație datate la sfârșitul sec. IV d. Hr. - primul sfert al sec. V d. Hr. Necropola 2 se află la 1,6 km sud-vest de castru, în sectorul administrativ al Staţiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasele. Aici au fost cercetate 48 de morminte (43 de inhumație, 4 de incinerație și un cenotaf), cu un bogat inventar arheologic datat în a doua jumătate a sec. IV d. Hr. De asemenea, în același perimetru, au fost cercetate 5 locuințe de tip bordei, prevăzute cu cuptoare realizate din piatră, aparținând perioadei medievale timpurii (sec. IX-X d. Hr.). Necropola 3, amplasată în satul Dara, la circa 2 km nord-est de castru, este cunoscută doar prin intermediul unui singur mormânt de inhumație descoperit întâmplător în marginea de sud a satului. Din inventarul acestuia au fost recuperate o cană înaltă, din pastă fină, cenuşie, lucrată la roată, şi o strachină, care are incizate, pe suprafaţa exterioară, mai multe litere din familia runelor, ambele vase fiind specifice descoperirilor sec. IV d. Hr. Necropola 4, situată în perimetrul satului Clondiru de Sus, este cunoscută tot prin descoperirea unui singur mormânt de inhumaţie, în anul 1976, având ca inventar un vas-borcan, lucrat la roată, două amfore din pastă fină, de culoare roşie-cărămizie, precum şi un pahar din sticlă, de formă cilindrică cu fundul rotunjit, decorat cu trei rânduri de alveole polizate. Și acest mormânt a putut fi datat pe parcursul sec. IV d. Hr.

Casa Vergu-Mănăilă situată pe strada Războieni, reprezintă unul din puținele locuri care mai vorbesc astăzi de istoria Buzăului. Cea mai veche construcție feudală păstrată (sec.XVIII)  atestată documentar în 1794, a fost naționalizată în 1948. Ajunsă în paragină, a fost reconstruită în perioada 1971-1974 pe vechea fundație. Ca stil arhitectural, clădirea îmbină stilul vechi, popular cu cel brâncovenesc.  Numele casei este dat de cele două familii boierești, Vergu și Mănăilă, unite printr-o căsătorie, familii cu bogate tradiții în comerțul local și dregătorii. Cei doi soți au fost proprietarii conacului Vergu- Mănăilă, a cărui curte cuprindea străzile Războieni, Tudor Vladimirescu și Independenței. Din 1976, aici funcționează Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă, care este o secție a Muzeului Județean Buzău. Casa Vergu-Mănăilă, una dintre cele mai vechi clădiri din Buzău, este locul cel mai potrivit pentru a adăposti una dintre cele mai valoroase colecții etnografice, alcătuită din obiecte originale specifice Buzăului. Muzeul de Etnografie ”Vergu Mănăilă” deține 3.869 artefacte, achiziţii şi donaţii din spaţiul buzoian, şi acoperă domeniile: costum popular (femeiesc şi bărbătesc), mobilier, obiecte de uz casnic, obiecte decorative (ţesături, lemn, metal etc.), unelte (metal şi lemn) şi icoane. Expoziţia permanentă, intitulată ”Locuinţa tradiţională din spaţiul buzoian”, oferă publicului elemente complete privind ambientul dintr-o gospodărie ţărănească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.  Spaţiul expoziţional creează premisele familiarizării vizitatorului cu modul tradiţional de înţelegere a vieţii, în care aspectele legate de divinitate, de natură şi de locurile natale ocupă locurile de frunte. Artefactele sunt expuse în cinci săli ce corespund spaţiilor unei locuinţe tradiţionale: bucătăria, cămara, camera de locuit, camera de lucru şi casa mare. Prin modurile de expunere şi prin pluralitatea artefactelor, expoziţia valorizează bogatul patrimoniu etnografic buzoian și se dorește a fi o lecție de etnografie, tradiție și istorie locală. Programul de vizitare al Muzeului de Etnografie ”Vergu Mănăilă” este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de marți până duminică, iar în ziua de luni muzeul este închis. 

Știai că, la noi în Buzău, se află un muzeu unic în România? Muzeul Chihlimbarului se află în comuna Colți, unde pot fi văzute cele mai frumoase exemplare de rumanit, un tip de chihlimbar unic în lume datorită calității și coloritului. Muzeul Chihlimbarului Colți a fost construit între anii 1973-1979 după modelul unei case țărănești cu demisol, parter și etaj si, după amplul proces de reabilitare și modernizare din anul 2020, se numără printre cele mai moderne muzee din țară. Pepite de chihlimbar, bijuterii (inele, cercei, pandantive, şiraguri de mărgele etc.), unelte de extracție și prelucrare a chihlimbarului (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), toate vor putea fi admirate de către vizitatori într-un concept expozițional nou. Expozițiile de bază valorifică, de asemenea, colecția de flori de mină și exponate de paleofaună, din patrimoniul Muzeului Județean Buzău, precum femurul unui mamut, care a trăit acum 2,5 milioane de ani pe teritoriul județului Buzău. Totodată, o parte importantă a conceptului expozițional este dedicată “Grotei Nucu-Bozioru”, monument unic al artei preistorice din spațiul țării noastre. Printre surprizele pregătite publicului se numără vitrina smart și magazinul de suveniruri, de unde vizitatorii pot achiziționa amintiri din Buzău – obiecte personalizate cu imagini din colecțiile muzeului, dar și ale unor monumente istorice din județ. Programul de vizitare al Muzeului de Chihlimbar de la Colți este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de miercuri până duminică, iar în zilele de luni și marți muzeul este închis. 

Muzeul Județean Buzău este cea mai importantă instituție muzeală din județul Buzău. Adăpostește colecții impresionante și difersificate, reprezentând o veritabilă enciclopedie a patrimoniului regiunii sud-estice a României și nu numai.  Este o destinație culturală captivantă, unde istoria, tradițiile și arta se imbină armonios.Fiecare secție a muzeului este unică prin specificul colecțiilor, prin trecutul istoric și prin arhitectura care reflectă istoria și tradițiile regiunii.  Sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Artă a fost construit între anii 1931-1937 şi se numără printre cele mai impunătoare construcţii ale municipiului Buzău. Inițial aici a funcționat o unitate de învățământ, una dintre cele mai somptuoase din țara noastră. Structura sa cuprinde 3 departamente (Arheologie, Istorie-Memorialistică, Artă plastică) și 5 colecții externe, două situate în municipiul Buzău – Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă și Centrul Muzeal I.C. Brătianu, iar celelalte sunt situate în comunele Colți (Muzeul Chihlimbarului), Tisău (Muzeul Tabăra de sculptură Măgura) și Pârscov (Casa Memorială Vasile Voiculescu). Spațiile expoziționale ale Muzeului Județean Buzău au fost supuse în ultimii ani unui proces amplu de modernizare, astăzi exponatele fiind prezentate publicului prin mijloace interactive, dintre care unele unice la nivel național. De exemplu, sala „Numismatica”, inaugurată în anul 2023, este cea mai mare expoziție digitizată din România. În vitrine interactive sunt expuse 794 de monede, din totalul de peste 10.000 de piese de deținute de muzeu și pe care vizitatorii le descoperă într-un mod inedit, cu ajutorul hologramelor și dispozitivelor de tip „touch”. Totodată, Muzeul Județean Buzău deține, începând cu anul 2018, o colecție dedicată persoanelor cu dizabilități de vedere, unică în peisajul muzeal românesc, accesibilizarea patrimoniului cultural fiind o preocupare constantă a noastră. La Muzeul Judetean Buzau se află colectia unica in tara - “Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, care aduce in atentia publicului personalitatea lui Dumitru Dan, primul globe-trotter român. Povestea celor 497 perechi de opinci incepe in anul 1910, la Bucuresti, cand Dumitru Dan a plecat pe jos în jurul lumii împreună cu alţi 3 colegi, in cadrul concursului de globe-trotteri organizat la Paris. Dumitru Dan a fost singurul care a finalizat aceasta calatorie in jurul lumii pe jos si, în 1923 la Paris, a primit premiul de 100 000 franci şi titlul de campion mondial. Performanța lui a fost consemnata în ”Cartea Recordurilor” în anul 1985. O altă colecție specială a muzeului este colecția de telefoane – cea mai mare colecție de acest gen din România, însumând peste 400 de piese, dintre care cel mai vechi aparat datează din anul 1898. Cuprinde aparate telefonice de provenienţă românească și străină, de toate formele şi mărimile, și ilustrează cronologic istoria și rolul important pe care această invenție l-a avut şi îl are în viețile tuturor oamenilor, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Totodată, în ceea ce privește exponatele Muzeului Județean Buzău, din cele cca. 80.000 deținute, multe dintre ele stârnesc un interes deosebit, fiind obiecte unicat: cea mai mare pepită de rumanit din lume, un pumnal dacic de tip sica, singurul recipient ceramic de tip cizmuliță atribuit culturii Monteoru, diadema din aur de la Gherăseni, jilțul ce a aparținut omului politic Alexandru Marghiloman, singura salatieră de argint obținută de un român la echitație în cadrul Jocurilor Olimpice din anul 1936, telefonul de birou din cadrul secretariatului lui Gheorghe Gheorghiu Dej, secretar general al P.C.R., o pereche de opinci din piele purtată de Dumitru Dan în călătoria sa în jurul lumii efectuată la începutul sec. XX, o copie a Tezaurului de la Pietroasa ”Cloșca cu puii de aur” ș.a. Secţiile de arheologie şi istorie deţin piese valoroase aparţinând diferitelor perioade istorice: aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastică geto-dacică de tip Cârlomăneşti, piese aparţinând epocii romano-bizantine, culturilor Sântana de Mureş, Ipoteşti-Cândeşti, Dridu şi Evului Mediu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munţii Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăţi feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu ş.a.), elemente arhitectonice medievale. De asemenea, Muzeul Județean Buzău, a lansat programul unic în țara noastră, MuseumBus, program de alfabetizare muzeală. ┄ Programul de vizitare al Muzeului Județean Buzău este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de marți până duminică, iar în ziua de luni muzeul este închis.