Despre
Aceste stânci cu forme bizare mai sunt cunoscute și sub numele de „pietre vii” pentru că se crede că acestea ar crește din nisip.
„Babele” de la Ulmet sunt cei mai reprezentativi, cunoscuți și ușor accesibili trovanți din județul Buzău.
Aici, trovanții au forme dintre cele mai variate și spectaculoase (sfere, ovoide) care pot fi asociate cu forme zoomorfe (reptile, păsări, melci) sau antropomorfe (rachete, farfurii, tobogane, coloane etc) și pot atinge înălțimi de câțiva metri.
Trovanții de la Bozioru fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului” care a fost recunoscut drept sit UNESCO în anul 2022.
Trovanții de la Bozioru fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului” care a fost recunoscut drept sit UNESCO în anul 2022.
Indicații de orientare:
Din satul Ulmet (com. Bozioru) mergeți cu mașina până la parcarea amenajată în apropierea trovanților, apoi parcurgeți pe jos aproximativ 500 metri urmând drumul până la o mică poiană, iar în continuare urmați o potecă săpată în trepte, printr-o pădurice de arini, până la „Babele” de la Ulmet.
La Bozioru s-a amenajat centrul de vizitare ”Povestea Trovanților”, unde vizitatorii pot descifra tainele formării trovanților cu ajutorul realității augmentate.