Buzăul cultural

„Casa cu Blazoane“ de la Chiojdu este un monument de o valoare excepţională din punct de vedere istoric, arhitectural şi artistic, fiind unul dintre cele mai importante monumente din Buzău, cu o istorie pe cât de misterioasă, pe atât de frumoasă. Numele clădirii provine de la cele trei blazoane aflate deasupra intrării în casă. Blazonul din mijloc înfățişează un vultur bicefal despre care istoricii spun că este simbolul familiei Cantacuzinilor (stabilită în Țările Române după căderea Bizanțului, la 1453). Cele două rozete din lateral sunt reprezentări ale meşterilor populari care au decorat casa. Casa cu Blazoane a fost construită la sfârșitului sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea, probabil ca reședință a Spătarului Mihail Cantacuzino (1640-1716). Spătarul și urmașii săi au stăpânit, din motive necunoscute, Moșia Roma Spătărească din spațiul chiojdean. Cetele moșnenești au răscumpărat în timp moșia (pe bucăți), după cum reiese din Hotărnicia Domnească din 16 iunie 1803 (Arhivele Naționale Buzău, Judecătoria Pătârlagele). Conform inscripției care se păstrează deasupra intrării principale, clădirea a suferit modificări drastice în anul 1823, când a fost extinsă cu încăperea poligonală situată în extremitatea tindei opuse intrării și fațada a fost împodobită cu stucaturi modelate la poziție, cu un repertoriu ornamental inspirat din lumea vegetală (simboluri ale pomului vieții). Din etapa originară s-a păstrat colonada și grinda fruntară de la foișor, modelată manual din lemn de stejar, cu motive decorative de origine simbolică. Ulterior casa a ajuns în proprietatea familiei Izbășoiu. Conform legendei, Stan din familia Sitilștilor a ajuns ”izbașă” la Curtea Spătarului Cantacuzino și și-a luat numele de Izbășoiu. Mai multe informaţii le furnizează un document din anul 1861, care prezintă averea lăsată moştenire de Oprea Izbăşoiu din satul Chiojdu. Documentul descrie locuinţa de zid cu 5 încăperi sus, una dedesubt şi beci, precum şi în faţă foişor ca fiind casă părintească. Sunt date detalii referitoare la mobilier şi inventarul gospodăresc, informaţii valoroase utilizate la elaborarea documentaţiei de restaurare. Urmașii familiei Izbășoiu au fost proprietari până în anul 1948, iar de atunci locuința a mai fost vândută de câteva ori până în anul 2009, momentul în care Uniunea Arhitecților din România a descoperit și achiziționat această bijuterie arhitecturală.  A fost restaurată pe fonduri europene, iar din 2015 Casa cu Blazoane este deschisă publicului atât pentru vizitare, cât și pentru organizarea de activități socio-culturale. 

În localitatea Pârscov se află Casa Memorială a lui Vasile Voiculescu, cel mai mare scriitor născut pe meleagurile buzoiene, supranumit “medicul fara de arginti” și “poetul ingerilor”.  Casa Memorială „Vasile Voiculescu” recreează atmosfera familială în care s-a născut şi şi-a petrecut o bună parte a vieţii. Refăcută din temelii în anii ’80, casa respectă planul construcţiei originale care a aparţinut familiei scriitorului.  Spaţiul expoziţional este organizat tematic: documentele, scrisorile, fotografiile, cărţile, icoanele, mobilierul reconstituie etape ale vieţii şi creaţiei sale – copilăria în casa natală, studiile, căsătoria, activitatea desfășurată ca medic și cea literară, prietenia sa cu personalităţi ale lumii culturale, precum Alexandru Vlahuţă sau Tudor Vianu. Ambientul sfârșitului de secol XIX și al primelor decenii ale veacului următor este reconstituit pe baza mobilierului original și a numeroase piese etnografice. În curtea casei se află bustul lui Vasile Voiculescu, realizat de artistul plastic Oscar Han in 1974. medicul fără de arginți A fost medic înainte de a deveni scriitor si se spunea despre el că este un om de o bunătate serafică, pe care o arăta oricui. A facut medicina din pasiune si era cunoscut ca ”medicul fără de arginţi” pentru că îi trata pe sarmani fără bani, ba chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar. În timpul Primului Război Mondial îl găsim pe front ca medic militar. Pentru curajul său dovedit în timpul războiului, Vasile Voiculescu primeşte decoraţia “Steaua României cu spade”.  Tot pentru meritele sale în slujba sănătăţii poporului, în 1925 primeşte decoraţia “Crucea Meritul Sanitar”. poetul îngerilor Vasile Voiculescu a debutat in literatura, în 1912, cu poezia ”Dorul” apărută în revista ”Convorbiri literare”. Supranumit ”Poetul îngerilor”, creatia sa se distingea prin  puternice accente religioase.  A primit de-a lungul activităţii sale Premiul Naţional pentru Poezie (1941) şi Premiul Academiei Române (1918). În perioada regimului communist, Vasile Voiculescu a fost arestat din cauza convingerilor sale democratice, s-a imbolnavit in inchisoare si s-a stins din viata la scurt timp dupa eliberare, in anul 1963. Casa Memorială “Vasile Voiculescu” de la Pârscov, se află în administrarea Muzeului Judeţean Buzău şi este declarată monument istoric, având codul BZ-IV-m-B-02537. Casa Memorială “Vasile Voiculescu” găzduieşte anual, în luna octombrie, Gala Premiilor Concursului Național de Creație Literară ”Vasile Voiculescu”, ajunsă la 36 de ediţii. Programul de vizitare al Casei Memoriale Vasile Voiculescu este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Casa Memorială este deschisă de miercuri până duminică, iar în zilele de luni și marți muzeul este închis. 

O zonă ca Ținutul Buzăului are multe comori ascunse, ce pot fi descoperite trecând pragul centrelor de vizitare din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. În aceste spații poți explora tainele naturii și ale pământului, misterele istoriei și farmecul culturii locale. Vizitarea lor este esențială pentru cei care doresc să exploreze și să înțeleagă mai bine frumusețea și bogăția geologică și culturală a Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului.

Centrul cultural și educațional “Alexandru Marghiloman” inițiază și derulează activități și proiecte în domeniul educației permanente și al culturii, precum expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru independent și altele. Acesta își desfășoară activitatea la Vila Albatros, parte a Ansamblului conacului Marghiloman. Conacul Alexandru Marghiloman   Conacul Marghiloman a fost constuit de Iancu Marghiloman  între anii 1883-1887. După moartea acestuia, conacul este modernizat de fiul său, Alexandru Marghiloman, după planurile arhitectului francez Paul Gottreau.  Astfel, în 1893 arhitectul începe proiectul la Palatul Marghiloman, cu principala componentă – Vila Albatros, inaugurată în 1897.  Alexandru Marghiloman, important om politic, este pe rând, ministru al Justiției, ministrul Lucrărilor Publice, ministru Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, ministrul Afacerilor Străine, ministru de Interne, ministru de Finanțe, prim ministru(1918), președinte al Partidului Consevator (1914-1925). A fost fondator al Bancii Generale Române și al Băncii Agricole și unul din principalii deținători ai societății de asigurări „Generala”. Vila Albatros era situată într-un parc de 22,5 ha, cu eleșteu și cu anexele: vila musafirilor, casa personalului, case pentru grădinari, portari, grajduri pentru caii de curse, magazii pentru furaje, două sere și uzina electrică. Conacul era învelit cu ardezie și zinc la dolii și cuprindea 16 camere, hol și toaletă la parter, 15 camere și trei toalete la etaj: avea pereții tapisați cu cretonă și mătase, iar pe jos era parchet. De asemenea, avea subsol și pivniță cu mai multe hrube. Parcul În anii trăiți la vilă Eliza Marghiloman, soția viitorului prim-ministru, s-a ocupat îndeaproape de amenajarea parcului dendrologic, aclimatizând specii de arbori aduși din străinătate (ulmul secular, salcâmul japonez, chiparosul de California, castanul). Aleile parcului se întindeau pe 1.300 metri liniari, aleea trandafirilor remarcându-se în mod deosebit. hipism Alexandru Marghiloman este considerat părintele hipismului românesc, organizatorul primelor curse cu pariuri pe hipodromul Floreasca din București. În 1892 construiește la Buzău un hipodrom ce avea 42 ha. A organizat, la Buzău, prima crescătorie de cai pur sânge, numele calului său preferat – Albatros – fiind dat vilei principale din complexul Marghiloman. Vila Albatros a găzduit importante personalități: Regina Maria și Regele Ferdinand, istoricul Nicolae Iorga, oameni politici precum Lascăr Catargiu, Dimitrie Sturza, Tache Ionescu. După moartea Mariei Marghiloman, moștenitorii vând conacul Ministerului Aerului și Marinei. După 1945 devine depozit ILF, ateliere și locuințe pentru personalul IGCL-Sediu IAS. RESTAURARE Din anul 2008 a trecut de la Ministerul Culturii și Cultelor în administrarea Primăriei Municipiului Buzău care face eforturi să readucă farmecul de altădată a Compexului Marghiloman. Au fost restaurate unele decorațiuni interioare după fotografiile de epocă și au  fost completate fațadele cu elemente decorative. S-a refăcut Parcul Marghiloman situat în prezent pe locul fostului parc englezesc al acestui domeniu. A fost marcată fosta pistă hipică de antrenament. A fost refăcute plantațiile florale din rozariu, după documentațiile ce erau la începutul secolului în parc. Au fost reabilitate și redeschise clădirile istorice „Casa de oaspeți” și „Grajdurile lui Marghiloman”.

Fostul spital de chirurgie al Buzăului, inaugurat în 1872, a devenit spațiu expozițional al Muzeului Județean Buzău, dedicat istoriei medicinii locale și culturii buzoiene. Expoziția prezintă documente, fotografii de epocă, obiecte de patrimoniu și instrumentar medical, oferind o imagine a activității spitalului de-a lungul a peste 150 de ani. Vizitatorii pot descoperi dosare de pacienți din 1931, imagini ale clădirii dinainte de reabilitare, planuri și destinații ale încăperilor din 1940, liste cu personal medical și sanitar, dar și inventare de instrumente chirurgicale achiziționate în anii 1920 de la Paris. Sunt expuse costume de medici, surori de caritate, moașe sau infirmiere, dar și echipamente originale sau replici utilizate în chirurgie generală și oftalmologică. O atenție deosebită este acordată unor figuri marcante:  • Dr. Vasile Bianu (1858–1944) – medic-colonel, format la Paris și Londra, care a condus spitalul și a ridicat standardele chirurgiei locale.  • Dr. Constantin Michiu (1885–1951) – chirurg renumit, parte din elita medicală românească.  • Constantin A. Papadopol (1883–1962) – judecător filantrop, care a donat comunității trei așezăminte sanitare, a dotat sala de operații cu aparatură modernă (1924) și a înființat laborator de analize, institut de radiologie, fizioterapie și serviciu antirabic. Pentru omagierea sa, a fost refăcută placa de marmură din 1924 și expus portretul său. Printre piesele centrale se află două lămpi scialitice recuperate din fostul Spital „I. C. Brătianu”, restaurate între 2020–2022, alături de materiale care ilustrează evoluția iluminatului în sălile de operații. Expoziția este completată cu fotografii de epocă donate de colecționarul Gabriel Petre și conținut multimedia cu rol educațional. Pavilionul central găzduiește și expoziții de artă plastică cu lucrările sculptorilor Rodica Panaitescu (forme delicate, curbilinii), Emil Pricopescu (stil masculin, puternic, membru fondator al filialei Buzău a U.A.P.) și ale pictorului Pompiliu Dobrin (cromatică și compoziție distinctă). Toți trei au contribuit la formarea tinerilor artiști la Liceul de Arte „Margareta Sterian” și sunt celebrați acum pentru rolul lor în istoria recentă a artei buzoiene.

Conacul de la Cândești este situat la o distanță de 13 km de municipiul Buzău, pe drumul DN10 ( Buzău-Brașov) , în satul Cândești, comuna Vernești.  El este considerat cel mai vechi conac din județ, fiind listat ca Ansamblu în lista Patrimoniului BZ-II-a-B-02381. Un popas în acest loc vă oferă posibilitatea de a călca pe urmele „pictorului național al României”, Nicolae Grigorescu, cel care a pictat peste 150 de tablouri în acest conac, unde venea deseori însoțit de bunii săi prieteni, celebrii I.L Caragiale, Alexandru Vlahuţă și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Zidurile Conacului de la Cândești poartă povestea unui loc încărcat de evenimente istorice, memoriale și culturale ale diferitelor epoci pe care le-a traversat: de la tumultoșii ani ai secolelor XVI-XVII, când primii proprietari ai conacului, boierii Cândești care erau înrudiți cu familia domnitoare a țării, continuând cu găzduirea unor personalități boeme și marcante ale culturii, istoriei și științei românești din perioada interbelică și până la funcționarea sa ca Centru de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă, din perioada comunistă. Conacul a fost construit în secolul al XVII-lea de către comisul Radu Mihalcea Cândescu (ctitorul bisericilor de la Pătârlagele, Cândeşti şi Bradu), care făcea parte din familia de boieri Bădeni, numiți apoi, după numele moșiilor deținute în zonă, Pătârlăgeni și Cândescu, o familie înrudită cu cea a Basarabilor, întemeietori de țară.  Boierii Cândescu au avut, începând cu veacul al XVI-lea, funcții importante în conducerea statului medieval Țara Ro­mânească. Ei au dat țării, între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, ocupanți ai dregătoriilor de vistier, vornic, agă, comis, mare comis, vel stolnic, mare stolnic, mare spătar, postelnic, paharnic. In 1692, Constantin Filipescu prin căsătoria cu Rada Cândescu, fiica marelui vornic Radu Cândescu, intra în posesia conacului, iar urmașii acestora au deținut conacul până în 1834. După acest moment, linia bărbătească Cândescu-Filipescu se stinge și incepe o nouă etapă memorialistică și istorică  a Conacului Cândești, acesta fiind vândut succesiv mai multor moșieri, precum Gheorghe și Alexandru Știrbei sau Manea Stoea. Acesta din urmă a lăsat proprietatea ca dotă fiicei sale, Maria, în 1880, la căsătoria cu Gogu Iliescu, cei care au devenit ultimii stăpânittori ai conacului până la instaurarea comunismului.   Gogu Iliescu, fost ofițer de Cavalerie, implicat în viața politică, dedicat tehnologiilor avansate în mediul rural era și un mare admirator al artelor, el însuși fiind un pictor amator. În 1900 a construit sub conac o pivniță cu 13 budane placate cu sticlă, care au supraviețuit până astăzi și pot depozita aproximativ 132.000 litri de vin, alimentându-se din curte, printr-un orificiu de alimentare. Au fost realizate de firma BORSARI și Co. Budapest-Paris și erau o noutate pentru acele timpuri. Tot Gogu Iliescu a montat pe moșie două tunuri antigrindină care funcționau pe bază de carbit Interesul boierului pentru viața culturală s-a evidențiat în anul 1900, cu ocazia expoziţiei personale a lui Nicolae Grigorescu de la Ateneul Român. Moşierul de la Cândeşti a achiziţionat un număr impresionant de opere semnate de marele pictor. Așa s-a legat o strânsă prietenie între cei doi. În verile următoare, în special în 1902 şi 1903, Grigorescu avea să viziteze moşia şi conacul de la Cândeşti, frecvent însoţit de I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Printre alte personalități care au poposit la conac s-au numărat Șt. O. Iosif, Alexandru Marghiloman și Henri Coandă, cel despre care se spune că era atras sentimental de Elisa, frumoasa fiică a lui Gogu Iliescu. Din păcate, povestea Conacului de la Cândești, ca și cea a familiei lui Gogu Iliescu, avea să intre într-o perioadă tristă odată cu instaurarea regimului comunist. Conacul Cândești a fost naționalizat, devenind în 1949, sediu GAS (Gospodăria Agricolă de Stat), IAS ( Intreprinderea Agricolă de Stat ) și începând cu anii 70, sediul SCDP (Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cândești). Fiul lui Gogu Iliescu, Eugen Iliescu a fost expropriat și încarcerat la Gherla, în 1953, unde a și murit. Soția sa, Madelein, nora marelui moșier, a reușit să fugă în Franţa. Gogu Iliescu, bătrân și bolnav, a continuat sa locuiască la conac până în primăvara anului 1950, când, abuziv, fără o decizie judecătorească, a fost forțat să părăsească incinta conacului. În 2004,  fosta proprietate a Cândeștilor, a fost retrocedată descendenților familiei lui Gogu Iliescu. În anul 2005, Ovidiu și Dana Andrei (membru fondator al Fundației Comunitare Buzău) au intrat în posesia conacului, prin vânzarea acestuia  de către strănepoții lui Gogu lliescu și au inițiat un amplu proces de reabilitare, restaurare și resemnificare, organizând mai multe evenimente caritabile (culturale și sociale). Foișorul conacului a fost adus de actualii proprietari de la Mănăstirea Bârsana și a fost construit la bază cu piatră de râu de la Câmpina, iar poarta aparține meșterului maramureșean, Teodor Bârsan din Bârsana. Momentan, datorită procesului de evaluare a restaurării, Conacul Cândești nu este deschis publicului, dar poate fi vizitat în grupuri organizate pe bază de programare.

Muzeul bisericesc eparhial a fost înfiinţat în anul 2007, la iniţiativa arhiepiscopului Epifanie Norocel. Clădirea „Chesarie Episcopul” (dată în folosinţă în anul 1838), care adăposteşte Muzeul bisericesc al Eparhiei de la Curbura Carpaţilor, reprezintă un important obiectiv – monument istoric şi de arhitectură. Această clădire realizată în stil neoclasic poartă cu sine un dublu mesaj istoric: originea daco-romană a poporului nostru, argumentată de existenţa pe peretele de est a unor basoreliefuri reprezentând capete de daci şi de romani, precum şi anticiparea evenimentului istoric de mare importanţă naţională al Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859), motivate de existenţa stemei Moldovei (zimbrul) şi a Ţării Româneşti (vulturul) deasupra ferestrelor de la etaj. La parterul clădirii, sunt amenajate mai multe săli expoziționale: în unele se pot vedea expuse obiecte bisericeşti, iar în altele urmează a se constitui ateliere şi laboratoare pentru restaurarea şi conservarea pieselor de muzeu. La etaj, pe holul impresionant şi în cele şapte săli, sunt expuse documente privind vechimea acestei Eparhii. Vizitatorii vor putea admira colecțiile de icoane, obiecte liturgice, veşminte arhiereşti, cărţi bisericeşti unele tipărite chiar la vechea Episcopie a Buzăului începând cu secolul al 17-lea, tablouri, țesături și alte obiecte de patrimoniu bisericesc. Vizitatorii pot admira picturi semnate de Nicolae Teodorescu Pitarul («Răstignirea Domnului »  sau «Portret de fetiţă») sau de pictorul Gheorghe Tattarescu – cum este tabloul alegoric «Roata vieţii». Informații utile: Muzeul episcopal se vizitează de miercuri până duminică, între orele 8 și 16. Intrarea este liberă. 

Știai că, la noi în Buzău, se află un muzeu unic în România? Muzeul Chihlimbarului se află în comuna Colți, unde pot fi văzute cele mai frumoase exemplare de rumanit, un tip de chihlimbar unic în lume datorită calității și coloritului. Muzeul Chihlimbarului Colți a fost construit între anii 1973-1979 după modelul unei case țărănești cu demisol, parter și etaj si, după amplul proces de reabilitare și modernizare din anul 2020, se numără printre cele mai moderne muzee din țară. Pepite de chihlimbar, bijuterii (inele, cercei, pandantive, şiraguri de mărgele etc.), unelte de extracție și prelucrare a chihlimbarului (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), toate vor putea fi admirate de către vizitatori într-un concept expozițional nou. Expozițiile de bază valorifică, de asemenea, colecția de flori de mină și exponate de paleofaună, din patrimoniul Muzeului Județean Buzău, precum femurul unui mamut, care a trăit acum 2,5 milioane de ani pe teritoriul județului Buzău. Totodată, o parte importantă a conceptului expozițional este dedicată “Grotei Nucu-Bozioru”, monument unic al artei preistorice din spațiul țării noastre. Printre surprizele pregătite publicului se numără vitrina smart și magazinul de suveniruri, de unde vizitatorii pot achiziționa amintiri din Buzău – obiecte personalizate cu imagini din colecțiile muzeului, dar și ale unor monumente istorice din județ. Programul de vizitare al Muzeului de Chihlimbar de la Colți este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de miercuri până duminică, iar în zilele de luni și marți muzeul este închis. 

Casa Vergu-Mănăilă situată pe strada Războieni, reprezintă unul din puținele locuri care mai vorbesc astăzi de istoria Buzăului. Cea mai veche construcție feudală păstrată (sec.XVIII)  atestată documentar în 1794, a fost naționalizată în 1948. Ajunsă în paragină, a fost reconstruită în perioada 1971-1974 pe vechea fundație. Ca stil arhitectural, clădirea îmbină stilul vechi, popular cu cel brâncovenesc.  Numele casei este dat de cele două familii boierești, Vergu și Mănăilă, unite printr-o căsătorie, familii cu bogate tradiții în comerțul local și dregătorii. Cei doi soți au fost proprietarii conacului Vergu- Mănăilă, a cărui curte cuprindea străzile Războieni, Tudor Vladimirescu și Independenței. Din 1976, aici funcționează Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă, care este o secție a Muzeului Județean Buzău. Casa Vergu-Mănăilă, una dintre cele mai vechi clădiri din Buzău, este locul cel mai potrivit pentru a adăposti una dintre cele mai valoroase colecții etnografice, alcătuită din obiecte originale specifice Buzăului. Muzeul de Etnografie ”Vergu Mănăilă” deține 3.869 artefacte, achiziţii şi donaţii din spaţiul buzoian, şi acoperă domeniile: costum popular (femeiesc şi bărbătesc), mobilier, obiecte de uz casnic, obiecte decorative (ţesături, lemn, metal etc.), unelte (metal şi lemn) şi icoane. Expoziţia permanentă, intitulată ”Locuinţa tradiţională din spaţiul buzoian”, oferă publicului elemente complete privind ambientul dintr-o gospodărie ţărănească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.  Spaţiul expoziţional creează premisele familiarizării vizitatorului cu modul tradiţional de înţelegere a vieţii, în care aspectele legate de divinitate, de natură şi de locurile natale ocupă locurile de frunte. Artefactele sunt expuse în cinci săli ce corespund spaţiilor unei locuinţe tradiţionale: bucătăria, cămara, camera de locuit, camera de lucru şi casa mare. Prin modurile de expunere şi prin pluralitatea artefactelor, expoziţia valorizează bogatul patrimoniu etnografic buzoian și se dorește a fi o lecție de etnografie, tradiție și istorie locală. Programul de vizitare al Muzeului de Etnografie ”Vergu Mănăilă” este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de marți până duminică, iar în ziua de luni muzeul este închis. 

Muzeul în aer liber ”Tabăra Măgura” este rezultatul unui proiect artistic și cultural fără precedent, fiind cea mai mare colecție de sculptură în piatră din sud-estul Europei.  Tabăra de sculptură Măgura este amplasată în poienile din apropierea Mănăstirii Ciolanu, pe teritoriul comunei Tisău, la cca. 33 de kilometri distanţă faţă de Buzău. Tabăra Măgura este o expoziţie ce se întinde pe o suprafaţă de 21 de hectare şi cuprinde sculpturi din piatră executate în perioada 1970-1986. Ca materie primă a fost folosit calcarul cochilifer extras din carierele situate pe dealurile din jur. Tabăra de sculptură Măgura este locul în care, timp de 16 ani, tineri artiști plastici pricepuți în modelarea pietrei s-au întâlnit și au creat 256 opere de artă cu ocazia aniversării a 16 secole de atestare documentară a Buzăului. Tabăra Măgura este rezultatul unui proiect artistic iniţiat de către sculptorul Gheorghe Coman și susţinut de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Până la ultima ediție a ”Tabărei de sculptură în piatră Măgura”, au fost înregistrați 163 artiști participanți, care au donat Judeţului Buzău rezultatul muncii lor. Tabăra este administrată de către Muzeul Judeţean Buzău începând din anul 2006.

Muzeul Județean Buzău este cea mai importantă instituție muzeală din județul Buzău. Adăpostește colecții impresionante și difersificate, reprezentând o veritabilă enciclopedie a patrimoniului regiunii sud-estice a României și nu numai.  Este o destinație culturală captivantă, unde istoria, tradițiile și arta se imbină armonios.Fiecare secție a muzeului este unică prin specificul colecțiilor, prin trecutul istoric și prin arhitectura care reflectă istoria și tradițiile regiunii.  Sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Artă a fost construit între anii 1931-1937 şi se numără printre cele mai impunătoare construcţii ale municipiului Buzău. Inițial aici a funcționat o unitate de învățământ, una dintre cele mai somptuoase din țara noastră. Structura sa cuprinde 3 departamente (Arheologie, Istorie-Memorialistică, Artă plastică) și 5 colecții externe, două situate în municipiul Buzău – Muzeul de Etnografie Vergu Mănăilă și Centrul Muzeal I.C. Brătianu, iar celelalte sunt situate în comunele Colți (Muzeul Chihlimbarului), Tisău (Muzeul Tabăra de sculptură Măgura) și Pârscov (Casa Memorială Vasile Voiculescu). Spațiile expoziționale ale Muzeului Județean Buzău au fost supuse în ultimii ani unui proces amplu de modernizare, astăzi exponatele fiind prezentate publicului prin mijloace interactive, dintre care unele unice la nivel național. De exemplu, sala „Numismatica”, inaugurată în anul 2023, este cea mai mare expoziție digitizată din România. În vitrine interactive sunt expuse 794 de monede, din totalul de peste 10.000 de piese de deținute de muzeu și pe care vizitatorii le descoperă într-un mod inedit, cu ajutorul hologramelor și dispozitivelor de tip „touch”. Totodată, Muzeul Județean Buzău deține, începând cu anul 2018, o colecție dedicată persoanelor cu dizabilități de vedere, unică în peisajul muzeal românesc, accesibilizarea patrimoniului cultural fiind o preocupare constantă a noastră. La Muzeul Judetean Buzau se află colectia unica in tara - “Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, care aduce in atentia publicului personalitatea lui Dumitru Dan, primul globe-trotter român. Povestea celor 497 perechi de opinci incepe in anul 1910, la Bucuresti, cand Dumitru Dan a plecat pe jos în jurul lumii împreună cu alţi 3 colegi, in cadrul concursului de globe-trotteri organizat la Paris. Dumitru Dan a fost singurul care a finalizat aceasta calatorie in jurul lumii pe jos si, în 1923 la Paris, a primit premiul de 100 000 franci şi titlul de campion mondial. Performanța lui a fost consemnata în ”Cartea Recordurilor” în anul 1985. O altă colecție specială a muzeului este colecția de telefoane – cea mai mare colecție de acest gen din România, însumând peste 400 de piese, dintre care cel mai vechi aparat datează din anul 1898. Cuprinde aparate telefonice de provenienţă românească și străină, de toate formele şi mărimile, și ilustrează cronologic istoria și rolul important pe care această invenție l-a avut şi îl are în viețile tuturor oamenilor, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Totodată, în ceea ce privește exponatele Muzeului Județean Buzău, din cele cca. 80.000 deținute, multe dintre ele stârnesc un interes deosebit, fiind obiecte unicat: cea mai mare pepită de rumanit din lume, un pumnal dacic de tip sica, singurul recipient ceramic de tip cizmuliță atribuit culturii Monteoru, diadema din aur de la Gherăseni, jilțul ce a aparținut omului politic Alexandru Marghiloman, singura salatieră de argint obținută de un român la echitație în cadrul Jocurilor Olimpice din anul 1936, telefonul de birou din cadrul secretariatului lui Gheorghe Gheorghiu Dej, secretar general al P.C.R., o pereche de opinci din piele purtată de Dumitru Dan în călătoria sa în jurul lumii efectuată la începutul sec. XX, o copie a Tezaurului de la Pietroasa ”Cloșca cu puii de aur” ș.a. Secţiile de arheologie şi istorie deţin piese valoroase aparţinând diferitelor perioade istorice: aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastică geto-dacică de tip Cârlomăneşti, piese aparţinând epocii romano-bizantine, culturilor Sântana de Mureş, Ipoteşti-Cândeşti, Dridu şi Evului Mediu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munţii Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăţi feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu ş.a.), elemente arhitectonice medievale. De asemenea, Muzeul Județean Buzău, a lansat programul unic în țara noastră, MuseumBus, program de alfabetizare muzeală. ┄ Programul de vizitare al Muzeului Județean Buzău este următorul: 10:00 – 18:00 (în perioada 1 mai – 30 septembrie, ultima intrare are loc la ora 17:15) 09:00 – 17:00  (în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, ultima intrare are loc la ora 16:15). Muzeul este deschis de marți până duminică, iar în ziua de luni muzeul este închis. 

Din anul 1978, Muzeul din Râmnicu Sărat funcţionează  într-o parte a Complexului Brâncovenesc (fosta mânăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului) din Râmnicu Sărat, iar din anul 2007 și-a mutat o parte din expoziţiile de bază în Casa Domnească din acelaşi ansamblu. În urma lucrărilor de restaurare a Complexului Brâncovenesc, finanţate din fonduri structurale, prevăzute pentru perioada 2013-2015, instituţia şi-a refăcut expoziţiile de bază, avându-se în vedere şi marcarea generozităţii donatorilor.  În prezent în Casa Domnească funcționează secția de artă și secția de etnografie a Muzeului Municipal “Octavian Moșescu”. În  sălile muzeului  , vizitatorii pot admira numeroase lucrări expuse într-o concepție care urmărește să constituie o istorie a plasticii românești a sec. XX și XXI. Muzeul Municipal ”Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat  are un patrimoniu valoros şi diversificat, constituit în parte prin donaţii şi colectări. În prezent muzeul are cinci secţii : artă plastică, etnografie, științe naturale, memorialistică şi istorie (două dintre ele reprezentate cel mai bine prin expozițiile permanente existente în sediul actual al muzeului și Casa Domnească – artă plastică și etnografie).

Complexul arheologic din comuna Pietroasele este compus din mai multe obiective: castrul, edificiul cu hypocaust/balneum şi cele patru necropole datate în secolele IV-V d. Hr. Primele cercetări sistematice în localitate sunt legate de fortificația amplasată în centrul comunei. Astfel, Al. Odobescu întreprindea aici primele săpături în anul 1866, rezultatele acestora fiind publicate succint în monumentala lucrare Le trésor de Pétrossa. Cercetările din cadrul castrului au fost reluate între anii 1973-1981 de către un colectiv compus din specialiști ai Institutului de Arheologie din București și ai Muzeului Județean Buzău, apoi în anii 1999-2000 și 2008-2009, continuând până în prezent. La circa 400 m est de castru se află un alt obiectiv important care atestă prezența romană în zonă: Edificiul cu hypocaust/balneum. Identificat în anul 1975, acesta este o construcție compusă din 6 încăperi cu funcționalități diferite, 4 bazine și 2 praefurnium-uri, în cadrul unei incinte patrulatere (28 x 31 m). În cadrul său a fost descoperit un bogat material tegular ștampilat aparținând unităților legiunii a XI-a Claudia, datat în sec. II-III d. Hr. Cercetările arheologice au relevat și prezența unor necropole datate în sec. IV-V d. Hr. Necropola 1, situată în zona de sud a castrului, este suprapusă de gospodăriile localnicilor și are, până în prezent, 8 morminte de inhumație datate la sfârșitul sec. IV d. Hr. - primul sfert al sec. V d. Hr. Necropola 2 se află la 1,6 km sud-vest de castru, în sectorul administrativ al Staţiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasele. Aici au fost cercetate 48 de morminte (43 de inhumație, 4 de incinerație și un cenotaf), cu un bogat inventar arheologic datat în a doua jumătate a sec. IV d. Hr. De asemenea, în același perimetru, au fost cercetate 5 locuințe de tip bordei, prevăzute cu cuptoare realizate din piatră, aparținând perioadei medievale timpurii (sec. IX-X d. Hr.). Necropola 3, amplasată în satul Dara, la circa 2 km nord-est de castru, este cunoscută doar prin intermediul unui singur mormânt de inhumație descoperit întâmplător în marginea de sud a satului. Din inventarul acestuia au fost recuperate o cană înaltă, din pastă fină, cenuşie, lucrată la roată, şi o strachină, care are incizate, pe suprafaţa exterioară, mai multe litere din familia runelor, ambele vase fiind specifice descoperirilor sec. IV d. Hr. Necropola 4, situată în perimetrul satului Clondiru de Sus, este cunoscută tot prin descoperirea unui singur mormânt de inhumaţie, în anul 1976, având ca inventar un vas-borcan, lucrat la roată, două amfore din pastă fină, de culoare roşie-cărămizie, precum şi un pahar din sticlă, de formă cilindrică cu fundul rotunjit, decorat cu trei rânduri de alveole polizate. Și acest mormânt a putut fi datat pe parcursul sec. IV d. Hr.

Tezaurul de la Pietroasa „Cloșca cu puii de aur” este unul dintre cele mai importante tezaure arheologice descoperite vreodată în țara noastră. De la descoperirea acestuia și până astăzi, a stârnit interesul istoricilor și imaginația celor care l-au văzut. In primăvara anului 1837, localnicii Stan Avram și Ion Lemnaru au descoperit “Cloșca cu puii de aur”, comoara formată din 22 de piese din aur, in timp ce extrageau piatră in zona “Poiana Crudului”. După un an în care au ținut comoara ascunsă, Lemnaru și Stan l-au cunoscut pe Anastase Verusi, antreprenor albanez, care a cumpărat pentru 4000 de piaștri toate cele 22 de piese. Acesta a deformat majoritatea obiectelor, iar tava mare a fost tăiată cu un topor. Verusi a fost denunțat de catre arendașul moșiei din Pietroasa și, astfel, în 1838, descoperirea tezaurului de la Pietroasa a devenit publică. Denumirea “Cloșca cu puii de aur” a fost data chiar de catre Ion Lemnaru; modul in care erau asezate cele 22 de obiecte, sugerându-i imaginea unei cloști care își apără puii. Tezaurul „Cloșca cu puii de aur” a fost, de-a lungul timpului, prilej de pradă, de îndelungate studii științifice, “dezmembrat, brutalizat, furat, regăsit, plecat în exil la Moscova și redobândit când nimeni nu mai spera”. Importanța deosebită a tezaurului a fost apreciată și de către conducerea Țării Românești care prin decretul domnesc al lui Alexandru Dimitrie Ghica, hotăra, la 26 iulie 1838, expunerea lui permanentă într-un muzeu.  Primul loc ales pentru expunerea tezaurului a fost în cadrul colecțiilor Școlii Sf. Sava, începând cu anul 1842. Aici a fost văzut în anul 1961 de Alexandru Odobescu, care își va dedica întreaga viață studiului acestor piese. Acesta a publicat lucrarea  „Le tresor de Pietrossa” între anii 1889-1900 la Paris și Leipzig. Devenit cel mai valoros tezaur descoperit pe teritoriul României, „Cloșca cu puii de aur” a fost prezentată alături de Chihlimbarul de Colți, ambele din județul Buzău, la Expoziția Universală de la Paris din 1867. După încheierea expoziției de la Paris, tezaurul a fost expus la Londra, iar în anul 1872,  s-a aflat la Expoziția Internațională de la Viena. informații utile Tezaurul de la Pietroasa este expus în original la Muzeul Național de Istorie din București. În timpul restaurarii pieselor deteriorate, au fost realizate mai multe copii; una dintre ele poate fi văzută la Muzeul Județean Buzău. Locul unde a fost descoperit poate fi vizitat. În comuna Pietrosele a fost amenajat un amfiteatru care are drept laitmotiv piese reprezentative ale tezaurului sculptate în piatră albă de Năeni.

Comuna Năeni este cunoscută pentru calcarul cu incrustaţii de scoici şi melci, tradiția sculpturii în piatră, tabără de sculptură, Mormintele tracice și Grotele preistorice. Aceste caracteristici geologice au influențat activitățile locuitorilor acestui teritoriu și au conturat identitatea zonei, caracterizată prin utilizarea aparte a pietrei și transformarea sculpturii în tradiție de seamă a locului. În comuna Năeni, grație cercetărilor arheologice, au ieșit la lumină mărturii ale vremurilor demult apuse, dinaintea erei noastre. Tabăra de sculptură Tabăra de sculptură în aer liber Năeni, înfiinţată în 1986 de catre profesorul sculptor Manole Gabriel, cuprinde opere realizate de mâinile dibace ale unor copii cu vârste de până in 14 ani. Tabăra a fost întreruptă în 1997 și reluată în 2009 de copii de la Liceul de Artă din Buzău. Printre exponate regăsim reprezentări simbolice precum: șarpele, soarele și luna, strigatul, necăjitul, stema Moldovei, clopotul, copil făcând baie, cap de dac. Mormintele tracice Cercetările arheologice au scos la iveală o veche așezare tracică și o necropolă, în interiorul căreia s-au descoperit zece morminte care datează din îndepărtata epocă a bronzului. Tot în acest perimetru a fost găsit și un mormânt de incinerație, folosit de către tracii care locuiau în această zonă. Obiectele găsite în interiorul mormintelor (oseminte, vase din lut, podoabe, melci și o sabie Akinakes persană) sunt expuse la Muzeul Județean Buzău și Muzeul de Istorie din București. grotele preistorice Grotele preistorice au o vechime de peste 4.000 ani și au fost descoperite în timpul exploatărilor de calcar. În interiorul lor au fost găsite inscripții rupestre, oseminte, un altar, precum și obiecte și arme preistorice. Un lucru mai puțin cunoscut despre comuna Năeni este faptul că, de aici, s-a transportat o mare parte din piatra care a fost folosită la construirea Casei Poporului. În proximitatea acestor obiective turistice se află și Biserica “Dintr-o Piatră”, considerată unică în Europa. Altarul, catapeteasma bisericii, zidurile ce o înconjoară, strana, toate decorațiunile interioare au fost sculptate în calcar alb de Năeni, adus de la cariera din apropiere – un lucru rar întâlnit în ortodoxia europeană.